Elemente de leadership in servicii medicale

80 Un alt element cheie al echipei medicale îl constituie climatul organizațional pozitiv, atmosfera suportivă între membrii echipei. Atunci când oamenii își exprimă opiniile, se ascultă unii pe alții, își folosesc în mod inteligent expertiza și manifestă respect și încredere reciproc, spiritul echipei se regăsește în modul în care performanțele sunt atinse. Dar această atmosferă pozitivă are ca fundament încrederea, ceea ce presupune credința în seriozitatea, capacitatea și integritatea celuilalt membru al echipei. Dar chiar și într-o echipă sudată, pot apărea puncte de vedere și opinii diferite. Ele sunt invitabile. În acest context, membrii echipei trebuie să vadă divergențele și răspunsurile contradictorii ca fiind o sursă de energie și o oportunitate în a găsi soluții pentru problemele apărute. De multe ori, cauza conflictelor o constituie comunicarea ineficientă. Este de datoria liderului dar și a membrilor echipei să comunice, să coopereze, să discute deschis despre nevoile, opiniile, valorile, prioritățile și rolurile fiecărui membru, explicându-se de ce s-au luat anumite decizii. Când există sinergie și cooperare obiectivele propuse pot fi atinse. Se consideră că o echipă medicală este eficientă atunci când ea își îndeplinește obiectivele, vine cu soluții la problemele apărute și se adaptează continuu la schimbări [38] J. Richard Hackman a constatat că eficacitatea echipelor apare atunci când se dirijează un efort apreciabil către realizarea sarcinii grupului, când multă informație, cunoaștere și numeroase abilități sunt alocate îndeplinirii sarcinilor iar unitatea echipei este indestructibilă [39] O echipă medicală fundamentată pe armonie, comunicare și colaborare, care are o viziune strategică în ceea ce privește cum și de ce sunt atinse obiectivele propuse este o echipă medicală puternică, unită, capabilă de performanță în orice condiții , inclusiv în condiții de criză. E firesc ca într-o echipă medicală să existe opinii diferite. Ele sunt sursa de oportunitate în a găsi noi soluții

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=