Elemente de leadership in servicii medicale
34 Combinarea factorilor conduce la 8 situații dintre care cea mai favorabilă este aceea în care sarcina este structurată, relațiile angajat/lider sunt bune și poziția liderului este puternică. Fiedler concluzionează că liderii motivați de sarcină sunt cei mai eficienți în orice tip de situație, spre deosebire de cei centrați pe relație care nu sunt eficienți decât în situația în care pot exercita o influență asupra grupului. Modelul HERSEY- BLANCHARD Modelul elaborat de Hersey și Blanchard are la bază premisa că liderii trebuie să-și modifice comportamentul în funcție de competența și implicarea subalternilor în realizarea de sarcini, factori situaționali pe care trebuie să știe să îi evalueze [15]. Competența se referă la capacitatea, stilul, cunoștințele și experiența necesară pentru îndeplinirea unei sarcini iar implicarea include încrederea, angajamentul și motivația necesare pentru realizarea acelei sarcini date. În funcție de competența și gradul de implicare al angajaților în îndeplinirea unei sarcini, în lucrarea autorilor [24] regăsim că Hersey și Blanchard afirmă că există patru tipuri de angajați : 1 . Începătorul entuziast : este cel care are o competență slabă în ceea ce privește profesia sa, însă este doritor și încrezător în forțele sale. El este puternic entuziasmat de noutate, implicat total și este încrezător că poate face față noilor sarcini de muncă. 2. Studentul dezamăgit caracterizat prin competență limitată. Pe măsură ce avansează în sarcină, persoana descoperă realitatea care îi demonstrează fie că este mai greu decât a crezut, fie că nu este atât de interesant pe cât a sperat de la bun început. Deziluzia aceasta îi afectează implicarea, încrederea în sine și angajatul nu mai progresează decât dacă este asistat de șef, care-l îndrumă și încurajează. 3. Partenerul oscilant : competența angajatului este crescută însă gradul de implicare în efectuarea sarcinilor este variabilă. Acest angajat are nevoie de feed- back pentru rezultatele acțiunilor sale, în special de încurajări și confirmări ale abilităților sale. 4. Performerul de vârf – este cel care demonstrează competență, are o puternică motivație și încredere în propriile forțe și poate derula o activitate fără a avea nevoie de susținere din partea managerului. Potrivit modelului HERSEY- BLANCHARD cele patru stiluri de conducere sunt: Stilul 1 – directiv (telling style) Acest stil este recomandat în situația unei competențe scăzute, când subalternii sunt incapabili și nu doresc să preia responsabilitatea pentru o anumită sarcină. Stilul direcțional presupune ca liderul să dea subalternilor instrucțiuni specifice privind direcțiile în care aceștia ar trebui să acționeze. Modelul HERSEY- BLANCHARD cu cele 4 stiluri de leadership Modelul HERSEY- BLANCHARD cu 4 tipuri de angajați
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=