Managementul talentelor. Cariera profesională
60 Conform Campbell și Hirsh, autorii raportului IES din 2013, sunt două zone specifice (poziţii critice sau rare care sunt greu de înlocuit) cărora se adresează în mod direct MT: Specialiştii tehnici superiori: de cele mai multe ori aceşti specialişti sunt puţini ca număr într-o organizatie, în multe departamente sau echipe fiind doar unul. Multe companii se ocupă de dezvoltarea unor programe care să îi „crească” pe proprii angajaţi de la un nivel de începători până la rolul de specialişti tehnici superiori cu experienţă (domenii ca IT sau inginerie). Personal calificat: asigurarea de profesionişti calificaţi. Totuși există o dezbatere care ar trebui luată în calcul și anume: dacă MT se adresează în mod direct celor două zone specifice de mai sus pe care le considerăm ca fiind talente în organizație, atunci ce facem cu non-talentele? În contextul în care doar 10% (Gallardo-Gallaro, 2013) dintre angajații din organizație sunt talente cu potențialul cel mai ridicat și performanți, cu restul ce facem? Stanciu (2008), în articolul cu titlul "Managementul non-talentelor", prezintă ideea de la care a pornit MT în urma unor cercetări „care arătau că diferența de productivitate și de contribuție în general între primii 10% cei mai performanți angajați și ultimii 10% e uriașă, de ordinul a vreo 4-5 ori mai mare” . El face apoi aluzie la „celebra politică de personal al lui Jack Welch care concedia anual ultimii 10% dintre angajați” tocmai pentru a păstra talentele. Bineînțeles ca MT are un rol important în organizație, dar aşa cum puncteză autorul citat, întrebarea care se pune este: „Cum faci să obții rezultate deosebite cu oameni obișnuiți?” . În situații normale și cu oameni talentați oricine poate obține rezultate performante, dar în situații anormale și fără talente să obții aceleași rezultate preformante, asta înseamnă adevăratul management al talentelor, sau mai bine zis „managementul non-talentelor” . 3.3. ABORDĂRI ȘI PROVOCĂRI ALE MANAGEMENTULUI TALENTELOR Cum este definit Managementul Talentelor? Definirea MT este încă pentru multe companii şi practicieni evazivă şi comportă incă multe abordări.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=