Managementul talentelor. Cariera profesională
47 legătură puternică cu colegii săi, și din contră o persoană ar putea renunța la un loc de muncă excelent, dacă nu se simte apreciată de către cei din jur. Atașamentul față de organizație rezultă din satisfacția, mulțumirea și împlinirea angajaților. Aceștia se simt motivați, fericiți cu serviciul pe care îl au și munca pe care o fac, apreciați pentru eforturile pe care le depun, ceea ce îi determină să se implice tot mai mult, să-și atingă obiective propuse, de cele mai multe ori peste așteptări, să realizeze performanțe foarte mari, să avanseze în carieră și prin urmare să devină tot mai loiali organizatiei. Cu cât un angajat este mai devotat organizației sale, cu atât el depune mai mult efort în atingerea obiectivelor personale și organizaționale, perfecționându-se în domeniul în care activează și reușind să atingă performanțe înalte. Cum arată angajatul engaged? Angajatul engaged nu are nevoie să fie motivat sau stimulat cu bonusuri, angajatul engaged vede o identitate între binele organizației și binele personal. Angajatii engaged se simt ca și cum nu ar face altceva decât să își practice propriul hobby. Evident că banii, pachetul salarial în general, beneficiile oferite, cultura organizațională sunt importante și reprezintă o condiție necesară. Chiar și cel mai “ieftin” hobby necesită resurse financiare pentru a-l susține în timp. Dar deși importante și necesare, toate acestea nu sunt și suficiente. Vedem aceasta zi de zi în zecile de mii de companii care își plătesc corect salariații și le oferă diverse beneficii, după posibilități, și totuși au angajați nemultumiți, neimplicați, dis-engaged. Profilul angajatului engaged ar putea fi caracterizat prin : Proactivitate (nu are nevoie să fie împins de la spate, vrea să facă singur și din proprie inițiativă), ba chiar mai mult. Autenticitate: este sincer și corect, nu joacă niciun rol, construiește pe termen lung. Promovarea organizației: în tot ceea ce spune și face, vorbește prin puterea exemplului și îi convinge și pe alții.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=