Managementul talentelor. Cariera profesională

10 Valorile după care se ghidează sunt respectul pentru autoritate, loialitatea, munca și seriozitatea. Au crescut în condiții economice grele. Sunt angajați dedicați și nu doar pentru a se achita bine de sarcinile primite, ci și pentru a ajuta compania din care fac parte să își atingă scopurile. Sunt oameni caracterizați de un puternic spirit de echipă, care nu își dezamăgesc colegii. Mesajul care motivează Generația veteranilor: Experiența voastră este respectată. Boomerii (1945-1964) Boomerii nu au trecut prin aceleași perioade grele ca și părinții lor. Aceștia au crescut în timpul unei perioade de creșteri economice și prosperitate. Viețile lor au fost influențate de mișcările pentru drepturi civile, emanciparea femeilor, programul spațial, războiul rece. Boomerii pun mare accent pe tinerețe, sănătate, satisfacție personală și avere materială. Sunt optimiști și consideră că generația lor a schimbat lumea . În momentul de față reprezintă cea mai mare parte a forței de muncă. Aflați la o vârstă fragedă au cunoscut tumultul anilor 1960. Sunt motivați, îmbrățișează provocările, iar unii dintre ei au făcut cariere extraordinare. O altă caracteristică importantă ar fi aceea că, fiind nevoiți să concureze cu alții la fiecare pas în carieră, pot fi uneori foarte competitivi. Mesajul care motivează Boomerii: Sunteți apreciați și utili. Generația X (1965-1981) Generația X mai este numită uneori și generația neînțeleasă. Cei născuți în această perioadă îi au drept părinți pe egocentriștii Boomeri. Printre evenimentele ce le-au marcat viața se numără comunismul, Revoluția din 1989, uniforma școlară, apariția SIDA, zidul Berlinului, armata obligatorie, familiile monoparentale. Ei au fost prima generație care a utilizat computerul personal și Internetul. Îmbrățișează diversitatea, sunt motivați financiar, au un puternic sentiment al proprietății, cred în a pune un echilibru în viețile lor, se bazează pe ei înșiși și prețuiesc timpul liber și distracția. Stilul lor de lucru se caracterizează prin rapiditate, sunt pragmatici, creativi, orientați către respectarea termenelor limită, preferă comunicarea direct și imediată. Temerile acestei generații sunt considerate a fi cele legate de sănătate, management bazat pe frică, lipsa de

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=