Elemente de leadership in servicii medicale
57 Q6. De ce e importantă munca în echipe interdisciplinare? Dacă ne referim la acest concept tradi ț ional de „echipă interdisciplinară” este evident că progresele pe care medicina le-a făcut, mai ales în ultimul secol, fac imposibilă cuprinderea tuturor cuno ș tin ț elor de către o singură persoană sau de către o singură specialitate medicală. Sensul pe care l-a ș da acum echipei interdisciplinare ar fi mult mai larg, ar cuprinde nu doar profesia medicală, ci ar include ș i alte categorii de profesioni ș ti a căror activitate are un impact major asupra managementului pacientului. Dezvoltarea rapidă ș i fără precedent a platformelor de diagnostic ș i tratament a determinat cre ș terea interac ț iunii personalului medical cu personalul din domeniul IT ș i cel cu pregătire tehnică dar nu numai. Toate acestea conduc la construirea de echipe interdisciplinare, în care fiecare membru particip ă efectiv la luarea celor mai bune decizii. Se ș terg astfel liniile de demarca ț ie cu profesioni ș tii din psihologie, ș tiin ț e juridice, resurse umane ș i, nu în ultimul rând, economie.’’ Mihai GRECU Medic șef al UPU-SMURD Timiș Director de rezidențiat în specialitatea medicină de urgență Centrul Universitar Timișoara ” În perioadă de criză, un lider poate să se a ș tepte de la angaja ț i la o reflectare în oglindă a exemplului personal. Există în general în orice grup heterogen diverse tipuri de personalităț i al căror comportament poate fi prevăzut într-o bună măsură. A cunoa ș te aceste lucruri ț ine de condi ț ia de lider. Chiar dacă nu ai posibilitatea să î ț i alegi to ț i angaja ț ii, într-o situa ț ie de criză po ț i măcar să delegi sarcinile ce trebuie îndeplinite de către fiecare în func ț ie de ceea ce poate cât mai bine. De asemenea, consider s ă ai viziune ș i flexibilitate sunt alte trăsături cheie ale pozi ț iei de lider. Având aceste calităț i, el are posibilitatea să ajusteze din mers a șteptările pe care le-ar avea de la angaja ț i. Indiferent însă de felul ș i nivelul crizei, aceasta este un examen pentru toată lumea. Unii îl trec, al ț ii mai pu ț in .” Olivia COSTEA Medic de medicină generală, Specialist pediatru și laserterapeut Consul onorific al României în Regatul Suediei MANUELA ȘTEF “ În criză, liderul se a șteaptă de la angaja ț i să se adapteze la noile condi ț ii ș i să î ș i men țină capacitatea de concentrare, astfel încât calitatea muncii să rămână la un nivel ridicat. Q7. La ce ar trebui să se aștepte un lider de la angajați într - o perioadă de criză?
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=