Managementul talentelor. Cariera profesională

79 În domeniul aptitudinilor şi abilităţilor personalului intervine cea de-a treia explicaţie. Compania McDonald's angajează numai acei salariaţi sociabili şi prietenoşi, deschişi în relaţiile cu clienţii. A patra explicaţie a succesului organizatiei revine promovării produselor printr-o publicitate cu caracter de masă, cu mijloace diverse, ingenioase, percutante vizând în principal familia şi copiii. Categoric, aceste rezultate excepţionale, nu ar fi fost posibile fără Ray Kroc. Dovedind că este un real întreprinzător, cariera acestuia s-a demonstrat a fi una de succes, o carieră a unui om ce a ştiut din totdeauna ce înseamnă, dar mai ales, ce trebuie să faci pentru a fi un învingător. 4.1.CONCEPTUL DE CARIERĂ PROFESIONALĂ Noţiunea de carieră a înregistrat transformări multiple de-a lungul timpului. În anii ’70 era considerată ca fiind legată exclusiv de aspectele profesionale ale vieţii individului. Ulterior, termenului i s-au adăugat conotaţii care au legătură cu viaţa personală, comunitară, economică. Sub aspect economic , cariera reprezintă o secvenţă de poziţii profe- sionale ocupate de o persoană, ca urmare a pregătirii şi meritelor sale profesio- nale. Prin „poziţie” sau „post” din organizaţie înţelegem un set de sarcini şi responsabilităţi integrate într-un ansamblu unitar denumit „funcţie” ( ca exemplu concret, funcţiei de „Specialist Compensaţii şi Beneficii” îi pot corespunde 4 poziţii, dacă în organigramă există 4 astfel de specialişti) Atunci când vorbim despre cariera profesională există însă şi alte noţiuni folosite care necesită clarificări conceptuale. Astfel, din perspectiva individului, există o distincție terminologică între conceptul de profesie și cel de ocupație: Profesie = formaţia profesională a individului, în funcţie de nivelul de pregătire, calificare, aria de studii, atestate, acreditări, certificate etc. Ocupaţie = activitatea concretă pe care individul o exercită în prezent, mai mult sau mai puţin relevantă faţă de calificarea iniţială; ex: un economist – ca profesie poate avea ocupaţia de Coordonator Marketing Online; un matematician – ca profesie, poate activa ca Specialist analiză riscuri (Stan, 2016)

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=