Managementul talentelor. Cariera profesională

76 Plăcut impresionat de oferta fast-food-ului McDonald`s, un hamburger de 15 cenţi cu cartofi prăjiţi, proaspăt făcuţi, crocanţi, păstraţi calzi pentru clienţii care intră, mănâncă şi pleacă grăbiţi, pe fundalul unei curăţenii de excepţie, Ray Kroc ia la San Bernardino marea decizie a vieţii lui: aceea de a intra în businessul McDonald`s. Din păcate nu are nici bani cash (un milion şi jumătate de dolari) şi nici creditori. Fără bani, încearcă să-i determine pe fraţii McDonald să-i acorde dreptul de a dezvolta relaţii de tip franciză şi după refuzul ferm al acestora, nu se dă bătut, insistă nenumărate zile pentru ca, în cele din urmă să reuşească. Pentru McDonald`s franciza însemna o înţelegere contractuală în care această organizatie extinde şi acordă unor structuri independente dreptul de a organiza şi conduce acest gen de business, într-un cadru prestabilit bine determinat. Înţelegerea prevedea ca structurile independente să dea 1,9 procente din veniturile afacerii - obiect al relaţiei de franciză, din care 1,4 procente îi revin lui Kroc şi 0,5 celor doi fraţi McDonald. În această perioadă, Ray Kroc munceşte foarte mult, mănâncă fugar, doarme puţin, călătoreşte în toată America pentru a găsi parteneri pentru preluarea relaţiilor de franciză. Venitul său net în anul 1960 ajunsese la 700.000 de $. Tot în această perioadă, şi-a găsit şi un partener pe măsură: Harry Sonnerborn. Împreună cu noul său asociat, Harry Sonnenborn, fost vicepreşedinte al organizatiei Tastee Freez, amplifică relaţiile de tip franciză şi promovează o nouă relaţie, benefică atât pentru dezvoltarea organizatiei, cât şi pentru creşterea profiturilor personale. Noua relaţie oferea structuri, spre închiriere, unităţi fast- food amplasate pe terenuri bine selectate, construite şi echipate complet, în stare de funcţionare prin efortul organizatiei care va primi atât chirie pentru unitate cât şi procente specifice relaţiei de franciză. Franciza are două avantaje principale. Primul constă în atingerea rapidă a dezvoltării avute în vedere, pentru că entităţile care preiau o relaţie sunt cele care asigură resursele necesare. Cel de-al doilea avantaj derivă din gradul de motivare şi conştientizare a conducerii şi operatorilor structurilor de organizare, participanţi cu un efort mult mai mare decât cel al firmei ce acordă relaţia. Cu toate acestea, franciza prezintă şi câteva dezavantaje, în principal de natură cantitativă, dezvoltarea fiind limitată.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=